Un depozit aflat în orașul Chicago din Statele Unite ale Americii a ajuns să fie „încastrat” în gheață după un incendiu puternic, care a durat trei ore și la stingerea căruia au fost mobilizați circa 200 de pompieri, informează Mirror.
În ciuda faptului că întreaga clădire era acoperită cu gheață din cauza temperaturii scăzute de -12 grade Celsius, flăcările ardeau în continuare în interior.
„Nu am mai văzut un incendiu atât de puternic de ani de zile”, a declarat Larry Langford, purtătorul de cuvânt al Detașamentului de Pompieri. „Acum se transformă într-un mare cub de gheață”, a mai spus el.
FOTO: Scott Olson/Mediafax Foto/AFP
Mașinile și uniformele pompierilor au fost acoperite și ele cu gheață.
FOTO: Scott Olson/Mediafax Foto/AFP
Acoperișul și trei dintre pereții depozitului s-au prăbușit în timpul incendiului, ceea ce a îngreunat și mai mult munca pompierilor.